Anul școlar 2026 – 2027

Educație economică pentru viitorul tău.

Liceul Economic Nr. 1 pregătește elevi cu abilități reale, prin stagii de practică la companii partenere și proiecte europene.

Liceul Economic Nr.1
Erasmus+proiecte active
Practicăla companii partenere
DESPRE NOI

Cine suntem

slider3
previous arrow
next arrow

Bine ați venit!

Liceul Economic Nr. 1, anterior denumit Liceul Tehnologic “MIRCEA VULCANESCU,” a fost fondat în 1992 și reprezintă singura instituție de învățământ de acest tip din sudul Bucureștiului. În prezent, liceul numără peste 800 de elevi, majoritatea provenind din sectoarele 4 și 5 ale Bucureștiului, precum și din suburbiile municipiului.

LICEUL ECONOMIC NR. 1 își propune să rămână printre cele mai prestigioase instituții de învățământ economic din București și să se claseze printre primele licee de profil din România. Acest obiectiv este susținut prin conținutul și modernitatea procesului de învățământ, dinamismul în inovare și implicarea în relații strategice de parteneriat cu mediul economic și social, la nivel național și internațional.

VIZIUNEA

“ÎMPREUNĂ PREGĂTIM VIITORUL. ÎMPREUNĂ PREGĂTIȚI PENTRU VIITOR!”
Dezideratul Liceului Economic Nr. 1 este de a deveni o instituție de referință pe plan local și național, care promovează o educație de calitate într-un climat nediscriminatoriu, favorabil învățării și dezvoltării de relații interpersonale pentru tinerii de succes de mâine.


MISIUNEA
Să formăm specialiști în domeniul economic și al turismului bazându-ne pe un învațământ compatibil cu noile cerințe și adaptabil constant la nevoile pieței muncii naționale și europene.

Obiectivele noastre sunt:

Formarea şi dezvoltarea abilităţilor profesionale în domeniul serviciilor;

Promovarea imaginii şcolii prin performanţele obţinute de către elevi la olimpiade şi concursuri şcolare.


Convenţii încheiate pentru derularea stagiilor de pregatire practică cu:

Selgros, Hypermarket Cora, Kaufland, S.C. Romania Hypermarche S.A., S.C. Hotel Parc S.A., S.C. Aerotravel S.R.L., Hotel Class, S.C. Touring Europabus România S.R.L, S.C. Marshal Turism S.R.L., S.C. Logistic Focus Impex S.R.L, Hotel Minerva, Hotel Ibis


Parteneriate educaţionale

Asociatia ”Școala de Valori”, Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”, Poliţia Capitalei şi Secţia 16 Poliţie, Clubul Sportiv Școlar nr. 6, Fundația Ecologică Green, Ministerul Afacerilor Interne – Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Colegiul Economic ”Costin Kirițescu”, Asociația Pro Democrația, Univ. „Titu Maiorescu”, Consiliul General al Municipiului Bucureşti -Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, Univers


NOUTĂȚI

Ultimele din e-Avizier

Unde ne gasiti

Unde ne gasiti

Oras:  BUCURESTI Strada: Șoseaua Vitan-Bârzești 11, București 077160 Telefon: 0371 417 419 Email:  liceuleconomic1[@]s4.ismb.ro   PROGRAM PENTRU ELIBERAREA DIPLOMELOR MARTI –…

Citește mai mult – Unde ne gasiti
PE FACEBOOK

Ultima postare a liceului

Vezi pagina de Facebook
Liceul Economic Nr. 1 acum 3 days · Facebook
🎤 PARTICIPANT TESTIMONIAL | FOOD FOR LIFE 2

“My name is Amalia, I am a 10th grade student at Liceul Economic Nr. 1 in Bucharest, and ‘Food for Life 2’ was my first Erasmus+ project and also my first time travelling outside Romania.

At the beginning, I was a little nervous because everything was new to me. I was going to another country, meeting people I had never seen before and speaking English every day. But after the first activities, everything became much easier and more natural.

What I liked most was that we learned through practical activities. We cooked, tasted food from different countries and discovered new ideas about healthy eating. I realised that healthy food can also be tasty and fun to prepare.

I really enjoyed the cultural evenings, especially the Romanian one. It was our chance to show the others a little bit about our traditions, our country and the things we are proud of.

My favourite workshop was the Polish activity where we carved vegetables. It was fun, creative and helped us get to know each other better. We laughed a lot and everyone was really involved.

I also loved the activity in Zakopane. We explored the city in teams, took photos and discovered more about the local culture and architecture.

For me, the best part of this project was meeting new people and realising that even if we come from different countries, we can connect very easily.

I came back home with new friends, more confidence and many good memories. I also learned to listen more, work better in a team and be more open to other people’s ideas.

I am very thankful to Together for Youth Generation for giving me this opportunity. After this experience, I would definitely like to take part in more Erasmus+ projects.”

🥗 “Food for Life 2” was an Erasmus+ Youth Exchange focused on healthy lifestyles, nutrition, well-being, conscious food choices, teamwork and intercultural learning.

Next week, Amalia will continue the experience at her school, where she will organise a workshop and share what she learned with other students.

📍 Murzasichle, Poland
📅 19-26 October 2026
🇪🇺 Erasmus+ Youth Exchange

Partner organisations:

🇵🇱 EUROMED EVE POLSKA, @euromed.eve.polska
🇱🇻 Latvian Association for Youth Activists, @laya.latvia
🇭🇺 Biatorbágyi Technikum és Gimnázium, @bitiskola
🇷🇴 Together for Youth Generation, @together_4_youth_generation
🇹🇷 IYACA, @iyacaorg

#youthexchange #nonformaleducation #erasmusplus #cofundedbytheeuropeanunion #FoodForLife2 #TogetherForYouthGeneration #HealthyLifestyle #YouthParticipation
10 reacții 0 comentarii 12 distribuiri
Deschide postarea pe Facebook →
PE INSTAGRAM

Din viața școlii

Urmărește-ne pe Instagram