Ai 18 ani și locuiești într-o țară participantă la programul Erasmus+? E timpul să ieși din zona de confort.
Când are loc următoarea rundă de înscrieri?
Următoarea rundă de înscrieri începe la data de 2 octombrie 2024, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului) și se încheie la data de 16 octombrie 2024, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului). În ziua Z va apărea pe această pagină butonul „Înscrie-te acum”!
Ce este DiscoverEU?
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care vă oferă ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.
Veți beneficia de un permis de călătorie și vă veți deplasa în principal cu trenul. Pentru cei care locuiesc pe o insulă sau într-o zonă îndepărtată, se aplică norme specifice.
Cei care vor fi selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va oferi posibilitatea de a beneficia de reduceri pentru vizitele culturale, activitățile de învățare și sportive, transportul local, cazare și masă.